În data de 9 mai 2025, catedra de Istorie-Geografie a organizat tradiționalul concurs dedicat Zilei Europei, aflat deja la cea de-a XV-a ediție și cuprins în cadrul proiectului educativ local „Europa văzută prin ochii elevilor“, avizat de I.S.J. Bihor.
La concurs au participat 13 echipe, care au reprezentat țări membre ale Uniunii Europene, grupate în două secțiuni, gimnaziu și liceu, și care au avut de parcurs patru probe: prima probă a constat în prezentarea standului într-o manieră cât mai creativă, juriul analizând estetica și complexitatea acestuia, exprimarea liberă, dar și corectitudinea informațiilor științifice oferite. A doua probă a evidențiat abilitățile practice ale elevilor, promovând totodată și educația pentru mediu, deoarece elevii au avut de prezentat un obiect realizat doar din materiale reciclabile și care să reprezintă un simbol al țării respective. Cea de-a treia probă a trezit mult interes, fiind vorba de vizionarea unor scenete filmate, cu o durată de maxim 5 minute, care au oferit publicului o călătorie culturală prin Europa, dar și posibilitatea elevilor de a-și etala talentul artistic. Ultima probă, mult așteptată, a încântat papilele gustative prin degustarea unor produse tradiționale ale fiecărei țări prezentate. Banii strânși în urma vânzării produselor culinare au fost donați în scop caritabil unor asociații cu care școala are parteneriate.
Juriul pentru liceu a fost prezidat de dnul director prof. dr. Curta Iosif, ceilalți membri fiind prof. Silaghi-Lucaci Adriana, prof. Boldiș Marinela, prof. Magyar Florin, prof. Nan Ioana și Brîndaș Iulia, reprezentantă a elevilor.
Juriul pentru gimnaziu a fost prezidat de dnul prof. Iștoc Florin, ceilalți membri fiind prof. Magyar Ana, prof. dr. Burcă Alina, prof. Ocoș Andreia, prof. Martin Roland și Rus David, președinte al Consiliului elevilor LTBE.
Chiar dacă toate echipele pot fi considerate câștigătoare prin efortul, seriozitatea și entuziasmul cu care s-au implicat, fiind un concurs are și o componentă competitivă, astfel că, la final, juriul a prezentat și clasamentul.
Iată câștigătorii celei de-a XV-a ediții a concursului dedicat Zilei Europei – 2025:
SECȚIUNEA LICEU:
- PREMIUL I – IX B – UNGARIA – Gliția Sara, Haiaş Iulia, Urs Raisa, Carla Văsălie, Popa Andreea, Lascu Maria, Sabo Cristina, Soporan Miriam, Natalia Păcurar, Bulea Eliza, Popa Iosua, Mic Răzvan, Lata Alexis, Ilisie Tudor, Ghib Luca, Gomboş Bogdan;
- PREMIUL II – X B – ITALIA – Popoviciu Miriam, Lăzău Georgiana, Cioară Nicolas, Cosma Sharis-Victoria, Csadi Dragoș, Lucaci Vanessa, Minea Klaus, Sabău Alexia, Scorțe Iosua, Stranici Maya, Ursuț Miriam, Vidican Yannis;
- PREMIUL III – X A – IRLANDA – Gal-Chiș Naomi, Burcă Ana, Cărcăleanu Ana-Maria, Codrean Naomi, Dudaș Daria, Gros Fineas, Petricău Iosua, Burtic Luca, Bot Mark, Bogdan Ruben, Zifceac Patrick, Rotariu Mihai, Andronic David, Boja Alex, Perțe Antonia;
- MENȚIUNE 1 – XI A – CEHIA – Chiș Noris, Pintea Nuria, Popoviciu Rareș, Marc Rebeca, Vereș Filip, Petrușan Daria, Miclea Bogdan, Mihuț Adalia, Ungur Andreea, Popa Denisa, Derechichei Lucas, Tutu Matia, Selin Călin, Marc Alexia, Heredea Beatrice;
- MENȚIUNE 2 – IX A – FRANȚA – Miclău Alexia, Turcuș Andrei, Bora Andrei, Costea David, Duca Cristina, Platona Damaris, Buzlea Dragoș, Hercuț Karisa, Puie Luca, Țenț Miriam, Benea Titus, Gligor Gabriela, Berindan Ianis, Leitan Sophia;
SECȚIUNEA GIMNAZIU: - PREMIUL I – două echipe, la egalitate:
- VI B – GRECIA – Iulia Chiș, Eduard Tunduc, Marcus Mihuț, Sofia Moga, Acsa Balog-Crișan, Naomi Oprea, Ligia Olah-Avram, Tudor Mela, Caleb Coroiu, Matei Fântână, Maria Petroi-Aviv, Sofia Mela, Roa Cun, Oana Bodog, Elisa Mag, Ruth Popuș, Isaia Sorițău;
- VIII C – SPANIA – Blaga Cristian, Chiș Maia, Ciuciui Rahela, Cun Ariana, Demeter Iunia, Gal-Chiș Brissia, Mihuț Alexandra, Moțoc David, Ovănescu Alexandru, Papp David, Popa Dennis, Ruggi Selene-Lisa, Stokker Denis;
- PREMIUL II – două echipe, la egalitate:
- VII A – SUEDIA – Bițiș Ionatan, Bodog George, Buzguța Abigail, Ciuclea Beniamin, Ciucur Daria, Fabian Lara, Fărcaș Anastasia, Matei Meteea, Kiss David, Popa Iulia, Puie Iulia, Sima Mathias, Soporan Marcus, Szabo Otniel;
- VII C – FINLANDA – Ciuca Maria, Șorhenț David, Popa Elisa, Popa Ezra, Majoros Monalisa, Bora Emma, Puștea Ianis, Bica Filip, Neaga Alexia, Ardelean Raluca, Jurău Rafael;
- PREMIUL III – VI C – BULGARIA – Negrău Aylin, Cipleu Miriam, Rus Elisa, Buda Antonia, Gergely Rebeka, Pop Daria, Szabo Debora, Țuțu Ștefania, Vaida Alesia, Muț Andrei, Crăciun Elias, Hercuț Abiel, Urdea Șerban, Minea Iosua, Stretea David, Stanciu Titus;
- MENȚIUNE 1- VII B – PORTUGALIA – Ardelean Marisa, Strete Lisa, Hnatiuc Diana, Beldea Rareș, Domocoș Alex, Pușcaș Denis, Popa Lucas, Șimonca Paul, Beltechi Marc, Matei Thomas, Turcuș Giulia, Faur Ionel, Butuc-Mayer Louis;
- MENȚIUNE 2 – VI A – BELGIA – Popoviciu Doroteea, Suciu Amedeea, Negrău Antonia, Păcurar Antonia, Cosma Ayana, Negrea Antonio, Gabor Ayan, Luncan Philip, Niculaș Paul, Bogoșel Ellen, Roșie Eunice, Dejeu Luca, Sas Carissa, Cicort Alesia, Flonta Sonia;
- MENȚIUNE 3 – VIII A – GERMANIA – Nica Angelina, Pușcaș Sebastian, Maghiar Ianis, Cuciula Alexandra, Suciu Hannah, Stranici Eduard, Costea Luca, Berindeie Lucas, Tomoș Tudor, Mușet Alessia, Mircea Sasha, Cipleu David, Lupasthian Daniella, Petrușan Salomeea, Tutu Gioele, Foia David.
Vom încheia cu feedback-ul primit de la o elevă de excepție, membră a juriului, Iulia Brîndaș: „Unitate în diversitate” – sloganul Uniunii Europene care, de peste 10 ani, aduce laolaltă și elevii Liceului Teologic Baptist „Emanuel” în cadrul sărbătorii de 9 mai. Grație dedicării doamnei profesor Ramona Iștoc, a direcțiunii și a comisiei de profesori, an de an, între porțile școlii noastre, se insuflă valori, se dăltuiesc caractere și se modelează principii, toate întru formarea unor generații de cetățeni exemplari care să clădească un viitor mai bun.
Creativitatea, fair-play-ul și spiritul de echipă sunt doar câteva dintre valorile pe care sărbătoarea dedicată Zilei Europei le promovează în cadrul școlii noastre. Totodată, coeziunea creată în rândul elevilor, în ciuda diferențelor de vârstă, clasă etc, întrupează, într-un mod aplicat specificului creștin, idealul unității.
Ca „veterană” a activităților de 9 mai, care au stigmatizat parcursul școlar al generației mele încă din anul 2018, poposesc cu nostalgie asupra momentelor prețioase prilejuite de concursul devenit tradiție: conceperea scenetei, nopțile albe dedicate preparării mâncărurilor specifice, emoțiile de dinaintea anunțării câștigătorilor. Sunt momente simple, efemere, dar a căror rezonanță este purtată cu drag în amintire pentru anii ce stau înainte.
A fost o onoare ca, după ani de participare, să-mi pot schimba perspectiva într-una de jurat reprezentant al elevilor. Analizând imaginea extinsă a întregului concurs, pot conchide faptul că, de la an la an, prestația claselor participante devine tot mai creativă, iar elementele de originalitate stau ca mărturie a efortului depus.
Felicit pe această cale toți participanții și voluntarii, dar și părinții, diriginții și profesorii implicați. A fost un efort de echipă în care s-a atins, cu adevărat, UNITATEA ÎN DIVERSITATE.”
Prof. Ramona Iștoc, consilier educativ LTBE


















