În luna mai 2023, catedra de istorie-geografie din cadrulL.T.B. ”Emanuel” a organizat concursul pe echipe cu tema ”Ziua Europei-trecut, prezent, viitor”, aflat la cea de-a XIII-a ediție, cuprins în cadrul proiectului educativ local ”Europa văzută prin ochii elevilor”. Activitatea a fost moderată de către prof. Ramona Iştoc, iniţiator al proiectului, dnul director adj. Buleandra Constantin începând manifestarea cu rugăciune.
Concursul a fost organizat pe 2 secțiuni, gimnaziu și liceu, fiecare având patru probe: prima a constat în prezentarea unui moment artistic original, creativ, care a surprins particularități culturale ale țărilor alese, a doua probă, de prezentare a standului, a evidențiat diverse aspecte istorice, geografice și gastronomice specifice statelor reprezentate, a treia probă a constat în realizarea unui obiect, doar din materiale reciclabile, care să reprezinte un simbol al țării respective, pentru ca a patra probă, mult așteptată, să încânte papilele gustative prin degustarea unor produse tradiționale fiecărei țări.
Juriul pentru liceu a fost prezidat de dna prof. Moțiu Rodica, ceilalți membri fiind prof. Fiter Ciprian, prof. Silaghi Adriana, prof. Ocoș Andreia, prof. Opriș Ligia și Lajos Sebastian-coordonator Europe Direct Oradea.
Juriul pentru gimnaziu a fost prezidat de dna prof. Magyar Ana, ceilalți membri fiind prof. Boldiș Marinela, prof. Nan Ioana, prof. Tamaș Nelu, prof. Burcă Alina și eleva Pintea Lorena, reprezentant al Consiliului elevilor.
D-na prof. Moțiu Rodica, cea care a ”antrenat” echipa clasată pe locul 2 la gimnaziu, a avut amabilitatea să ne descrie această activitate, din punct de vedere al unui membru al juriului: ”Geografie, istorie, cultură, gastronomie, joc actoricesc, standuri atrăgătoare, entuziasm pe toată scala de la 1 la 10 și multe, multe emoții: am avut din toate azi la evenimentul acesta. Felicitări echipelor Spaniei și Suediei, câștigătoarele celor două serii! Dar trebuie să o amintim neapărat și pe neuitata jurnalistă poloneză Țițikovska. Nu pot să vă descriu ce luptă s-a dat pe gogoși, nici ce gustos a fost ruloul cu carne pe care l-am mâncat! Au fost niște momente deosebite.”
Câștigătorii de la liceu, echipa clasei a IX-a A, consideră că „acest eveniment este unic și personal pentru elevii școlii noastre, le oferă posibilitatea de a deveni mai uniți ca și clase, mai ales când pregătesc momentul artistic și amenajează stand-ul”.
Am cerut feedback și din partea părinților elevilor clasei a VI-a C, cei care și-au adjudecat Premiul I la gimnaziu, dna Moțoc Mariana vorbind în numele lor: ”Concursul creează o oportunitate fantastică oferind elevilor experiențe pe care nu le pot acumula din manual. Elevii învață să se organizeze, își descopere talente, învață să cedeze în fața unor idei mai bune sau, dimpotrivă, să-și susțină punctul de vedere în fața echipei. Puși în fața unei situații inedite, elevii sunt scoși din zona de confort și stimulați spre cooperare și învățare informală. Cooperarea este cheia succesului unei astfel de activități complexe. Fiecare participă cu talantul pe care îl are: unii organizează echipa, alții scriu sceneta, unii fac cumpărături, alții se ocupă de partea culinară, alții fac decorul, fiecare are loc să se desfășoare. Iar cât privește informația științifică, elevii învață foarte multe despre țările Europei într-un mod mai interesant, mai plăcut, mai pe gustul lor.
Activitatea ne strânge laolaltă, ne forțează să fim o echipă și stârnește creativitatea fiecăruia. Ca părinte consider un mare câștig faptul că elevii sunt implicați în activități de genul acesta. Învață foarte multe curiozități despre țara pe care o reprezintă, își gândesc sceneta, se prezintă în fața unei audiențe, exersează gestionarea emoțiilor, se sfătuiesc, se susțin și chiar micile conflicte au plusul lor în dezvoltarea copiilor. Ca să-și organizeze standul, echipa trebuie să se consulte, să caute obiecte reprezentative, să gândească prezentarea, ceea ce îi obligă la interacțiune și, în felul acesta, se cunosc mai bine și chiar își descoperă puncte comune. Învață unii de la alții, își completează ideile, muncesc împreună. Chiar și aspectul financiar aduce un plus în ceea ce îi privește pe copii. Îi învață să gestioneze niște sume de bani, să dea socoteală pentru cheltuieli, să organizeze un buget…
Evident că toate se fac cu susținerea și sub îndrumarea părinților. Da, e nevoie de implicarea noastră. Dar o facem cu drag atâta timp cât suntem convinși de beneficiile pe termen lung în dezvoltarea armonioasă a copiilor noștri. Cred că datoria școlii este și aceasta de a crea astfel de oportunități de dezvoltare. Iar părintii trebuie să susțină pentru că nu poate școala singură. Tot vorbim de triunghiul școala- familie- elev. Acesta este unul din momentele în care se pune în valoare.”
Din partea consiliului elevilor, eleva Pintea Lorena, din clasa a XII-a B, consideră că ”acest proiect a avut un rol semnificativ pentru dezvoltarea colegilor mei, oferindu-le posibilitatea de a-și lărgi cunoștințele despre țările din Europa și provocându-i să fie creativi în confecționarea simbolurilor țărilor alese.”
Dnul director, prof. Curta Iosif-Viorel a încheiat manifestarea cu anunțarea punctajului obținut de către fiecare echipă și a premiilor aferente rezultatelor finale, felicitându-i pe toți participanții la concurs pentru efortul depus și creativitatea de care au dat dovadă pe parcursul probelor.
În cele ce urmează, vă prezentăm câștigătorii celei de-a XIII ediții a concursului dedicat Zilei Europei – 2023:
SECȚIUNEA LICEU:
PREMIUL I– echipa clasei a IX-a A, reprezentând SPANIA: Marc Alexia, Vandici Alex, Ungur Andreea, Miclea Bogdan, Petrușan Daria, Popa Denisa, Brândaș Iulia, Tutu Matia, Pintea Nuria, Popoviciu Rareș, Marc Rebeca, Simuț Sara, Mihuț Ada, Bonca Robert, Selin Călin
PREMIUL II– echipa clasei a IX-a B, reprezentând FRANȚA: Bianca Gliția, Corb Sara, Crăciun Tabita, Roca Salomeea, Mihuț Denisa, Vereș Filip, Dudaș Marc, Corb Titus, Coita Rianna, Chiș Noris, Ilisie Ianis, Pohuș Daniela, Muț Linette
PREMIUL III– echipa clasei a X-a A, reprezentând ITALIA: Cioară Alexia, Andreea Gorcea, Raul Groza, Oscar Trifu, Carla Ciurdar, Marcus Teședan, Lucas Miheș-Secară, Ioana Balagiu-Popa, Elias Tuns, Darius Vesa, Armin Petrușan, Teodor Găvriluț, Rus David
SECȚIUNEA GIMNAZIU
PREMIUL I – echipa clasei a VI-a C- SUEDIA: Demeter Iunia, Ciuciui Rahela, Balog-Crișan Sara, Mihuț Alexandra, Nica Alesia, Moțoc David, Coroiu Fineas, Duma Marc, Negru Ștefan, Stokker Denis, Stanciu Fineas, Ovănescu Alexandru, Blaga Cristian.
PREMIUL II – echipa clasei a VI-a A- POLONIA: Abrudan Gloria, Bențe Amaris, Nica Angelina, Popa Răzvan, Stranici Eduard, Mușet Alessia, Naroș Maria, Suciu Hannah, Tutu Gioele, Maghiar Ianis, Mircea Sasha, Hoduț Darius, Cuciula Alexandra
PREMIUL III – echipa clasei a VII-a B – CROAȚIA: Ingrid Stokker, Maria Mesteru, Sofia Filip, Ianis Clintoc, Capota Paul, Tudor Ilisie, David Costea, Luca Puie, Bogdan Riana, Hercut Karisa, Soporan Miriam, Tamaș Lisa, Sabo Cristina, Gliția Sara, Minxolli Sara, Felix Chiș, Ruth Câmpean
MENȚIUNE I – echipa clasei a VI-a B – UNGARIA: Blaga Anais, Galea Raisa, Zegrean Melissa, Filipaș Nadia, Maxim Elisa, Ilisie Iulia, Costache Sara, Pop Casian, Cavasdan Nicholas, Kiss-Roth Abel, Dorog Matei, Țuțu Toni
MENȚIUNE II, la egalitate, două echipe:
Clasa a VII-a A – CEHIA: Miclău Alexia, Vestale Sara, Demeter Alesia, Pentek Sara, Frățilă Daria, Negrău Giulia, Bora Andrei, Turcuș Andrei, Petruș Adonis, Buzlea Dragoș
Clasa a VIII-a A – PORTUGALIA: Mag Cristina, Dudaș Daria, Erdeli Evelin, Cărcăleanu Ana-Maria, Constantin Adrian, Duma David, Teodorescu Andrei, Cioară Nicolas, Pop Sophie, Stranici Maya, Gal-Chiș Naomi, Burcă Ana.Prof. Ramona și Florin Iștoc